„București, capitala mondială a patrimoniului abandonat”

"Casei Enescu" de la Mihăileni - înainte de restaurare

ONG-urile românești cu activitate în domeniul patrimoniului național oferă tabloul groaznic al unei tragedii naționale în materie. Vârful aisbergului e Bucureștiul, care, în 2016, e unicul oraș nominalizat în integralitate pe lista celor 50 cele mai periclitate monumente istorice din lume, potrivit americanilor de la „World Monuments Foundation”, una dintre cele mai prestigioase asociații din domeniul cultural


„În România, situația patrimoniului în ansamblul său se află în criză, starea fizică a lui se înrăutățește progresiv și pierderile sunt mai mari decât în cazul altor țări din Europa. (…) România a intrat în competiția proiectelor europene cu povara unei istorii devastatoare, marcată de politica sistematică a regimului comunist de distrugere a vestigiilor trecutului: centre istorice, monumente ecleziale cu întregul lor tezaur de artă au fost pulverizate și odată cu acestea s-au destrămat memoria și identitatea comunităților cărora le aparțineau. Trecutului comunist, separat de frontiera anului 1989, i s-a adăugat experiența recentă a României, pe parcursul căreia, la capătul a aproape două decenii de exercițiu democratic, asistăm la aceleași erori de abordare a problemelor patrimoniului construit și natural”.

 

Abandon, incendieri, restaurări inadecvate

Pasajul face parte din concluziile „Raportului Comisiei prezidențiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice și Naturale”, publicat în 2009 de un grup de 21 de specialiști. Tonul documentului și tabloul construit în cele 256 de pagini încearcă să dea măsura unui dezastru național, adâncit perpetuu prin ignoranță, dezinteres, legislație confuză, lipsă de educație, deficit de personal sau, pur și simplu, interese obscure cu precădere în zona imobiliară. Verdictul dur privește însă în egală măsură toate cele trei ramuri ale patrimoniului: mobil (tablouri, sculpturi, cărți, fotografii, gravuri etc), imobil (clădiri, situri arheologice, păduri etc) sau imaterial (datini, tradiții, ritualuri etc).

„Lacunele și echivocurile legislației au făcut posibile în România distrugeri cu consecințe ireparabile ale substanței patrimoniului cultural, profitându-se de obscuritățile legii, de lipsa de vigilență în aplicarea prevederilor legale, de atitudinea permisivă și indiferentă față de încălcarea normelor existente”

pasaj din Raportul Prezidențial pentru Patrimoniu, 2009

Printre cauzele distrugerii apar nominalizate câteva repere punctuale: abandonul obiectivelor, incendierea deliberată, regimul de proprietate incert, schimbarea componenței comunităților locale, absența unei susțineri eficiente a conservării peisajului cultural din mediul rural, agresiunea prin restaurare sau intervenții neadecvate, agresarea monumentelor prin lucrări de îmbunătățire a infrastructurii.

 

Roxana Wring, „ProDoMo”: „N-a existat o preocupare reală pentru drama patrimoniului”

Pe Lista Monumentelor Istorice apar circa 30.000 de obiective. Cel puțin o treime necesită intervenții urgente pentru a fi salvate de la degradare sau dispariție, spun specialiștii. Față de datele Raportului din 2009, situația nu s-a ameliorat până în 2016. Din contră, lucrurile par scăpate de sub control, iar ONG-urile care activează în domeniu au nevoie de multă energie pentru a pune în mișcare uriașul părăsit de autorități.

„N-a existat o preocupare reală pentru rezolvarea tragediei patrimoniului”, spune Roxana Wring, președinta asociației ProDoMo, înscrisă recent și în lupta electorală pentru Primăria Sector 3. Ea subliniază că „doar odată cu venirea ministrului Vlad Alexandrescu se vede un interes pentru chestiunile grave legate de patrimoniu. Numai că, în realitate, supraviețuirea obiectivelor ține mai mult de Ministerul Dezvoltării, de Primării, de modul cum funcționează Poliția, Procuratura, justiția”.

Wring remarcă faptul că, în intervalul 2012 – 2016, „la Cultură s-au perindat opt miniștri și prima dată când s-a pomenit de un Cod al Patrimoniului, sub mandatul lui Kelemen Hunor, în 2010, proiectul a dispărut de pe site după o lună de la lansare. De-a lungul anilor, am propus tot felul de modificări care să aducă îmbunătățiri pe actuala Lege a Patrimoniului, dar au fost îngropate, uitate, ignorate. De fapt, Cultura a însemnat o sinecură în fiecare Guvern. Cum mai era câte un membru loial rămas pe dinafară la împărțeala posturilor îl trimiteau imediat la Cultură. Așa au ajuns miniștri oameni precum Daniel Barbu sau Gigel știrbu, care nici nu s-au atins de patrimoniu, care e un subiect sensibil și foarte complex. Multă lume importantă a făcut bani din investiții imobiliare, iar cele mai importante sunt, bineînțeles, cele din centrele orașelor, unde există zone istorice. De exemplu, o casă veche, de patrimoniu, pe un teren central e un obstacol pentru un dezvoltator, care evident că preferă o astfel de locație decât să investească undeva în afara localității, fără infrastructură, fără facilități”.

 

„Nu există statistici coerente de la care să pornești un plan de acțiune”

Continuă apoi cu câteva complicații legislative: „În 2013, Legea urbanismului, care afectează în principal zonele protejate, a fost modificată de așa natură încât să se dea liber la tot ce vor primarii și șefii de Consilii Județene. Adică zonele protejate au devenit foarte expuse”.

și un amănunt: „Să luăm în discuție celebrele PUZ-uri, Planurile Urbanistice Zonale. Există situații în care ele sunt necesare, când trebuie definite anumite entități teritoriale în sensul unor detalii. De fapt, ajung să fie folosite în centrele orașelor pentru așa-numitele PUZ-uri de parcelă, care permit finalmente construcții doar prin speculă imobiliară. De fapt, aceste PUZ-uri sunt derogări de la lege. Dacă un cetățean normal solicită un astfel de document, poate aștepta un răspuns cu lunile. Dar dacă apare un <mare investitor> și pune un mastodont de șapte etaje într-o zonă veche, unde există doar case cu un etaj, se găsesc întotdeauna căile să obțină ce are nevoie. Există doi, trei inși prin Comisia Tehnică de Urbanism despre care <dezvoltatorii> știu cum lucrează”.

șefa de la ProDoMo pune pe tapet și o statistică șocantă: „Nu cred că cei de la Ministerul Culturii cunosc mai mult de zece la sută cu referire la starea monumentelor, fiindcă nimeni nu iese pe teren la verificări. De fapt, informațiile ar trebui să vină de la Direcțiile Județene de Cultură, unde e însă o lipsă înfiorătoare de personal. Până la urmă de aici plecăm: pe ce direcții și strategii să acționezi dacă nu ai la bază niște date statistice coerente și precise în materie de patrimoniu?”.

 

Raluca Munteanu, „Pro Patrimonio”: „Cu 10 milioane de euro alocați, Planul Național de Restaurare e net subdimensionat”

Raluca Munteanu - pro patrimonio
Raluca Munteanu – pro patrimonio

Tot pe zona cifre, Raluca Munteanu, coordonator de proiecte la fundația „Pro Patrimonio” și vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România – filiala București, propune alte repere triste: „știți că 70 la sută din obiectivele aflate pe lista monumentelor istorice au o situație necunoscută? E groaznic! Dacă ONG-urile se vor coaliza și vor pune cap la cap rezultatele muncii fiecăruia, poate se va crea o bază de date. Asta ar fi în atribuțiile celor de la Direcțiile de Cultură, unde sunt și puțini oameni, și necalificați corespunzător. Dar, în condițiile în care își desfășoară activitatea, nici nu ai cum să-i învinuiești”.

Ea amintește, în plus, că „Planul Național de Restaurare e subdimensionat. E vorba acum despre zece milioane de euro pe an, destinați pentru lucrări la obiectivele proprii, în special la cele de interes național, simbolice și foarte cunoscute. Niciun leu din această sumă nu merge către privați. Dar ce să faci mai întâi cu acești bani la câte necesități majore sunt la nivelul întregii țări?”.

„Pentru privați există o anumită discriminare în ce privește accesul la fondurile europene în zona de patrimoniu. Proprietarii particulari se confruntă cu condiții mai restrictive decât o instituție publică sau religioasă care intenționează să apeleze la astfel de finanțări”

Raluca Munteanu, coordonator proiecte „Pro Patrimonio”

„După 15 ani de proces, proprietarii primesc pe tavă o colecție de ruine”

Munteanu spune că „starea patrimoniului e foarte proastă și pentru că puțini dintre proprietarii particulari conștientizează ce dețin. Sau alții se zbat să obțină drepturile asupra unor clădiri, de exemplu, și, pentru că la mijloc apar de obicei proceduri juridice îndelungate, primesc la final pe tavă o colecție de ruine. Există cazuri de proprietari care au deschis acțiuni în instanță prin 2000, când construcțiile se aflau în stare de funcționare, și au câștigat procesele în 2015, când au luat niște dărăpănături, fiindcă, pe parcurs, nici nu au avut fonduri pentru a pune clădirile măcar în stare de conservare. Până la urmă, acești oameni au fost de două ori păgubiți: o dată când le-a fost confiscată proprietatea, apoi când li s-a returnat sever trunchiată”.

și ajungem din nou la anomalii legislative: „Pe noul Cod Fiscal, pentru proprietarii clădirilor de patrimoniu a dispărut scutirea de la impozit. De fapt, acest criteriu e lăsat cumva la dispoziția autorităților locale, care firește că aleg să perceapă taxe”.

Vine cu două exemple occidentale vizavi de modul cum statul acționează în domeniul fiscal în sensul de a acorda și sprijin respectivilor proprietari, care, prin prisma specificității clădirilor, se lovesc de anumite restricții necesare pentru a conserva bunul: „În Franța, li se deduc procente din impozit, primesc subvenții și toate astea pentru a respecta o serie de criterii de păstrare. În cazul unor lucrări, au, de exemplu, obligativitatea de a angaja doar muncitori acreditați pe domeniu și trebuie să utilizeze materiale mai scumpe pentru a atenta la calitatea obiectivului. În Austria funcționează un alt sistem: din impozitul perceput, o parte merge la buget, cealaltă parte se păstrează într-un fond separat de reparații, un fel de depozit la care se apelează în cazul unor situații speciale”.

 

25.000 de euro pentru revitalizarea „Casei Enescu” de la Mihăileni

Ce poate face însă concret un ONG în materie de patrimoniu, dincolo de a constata haosul național și de a se bate de multe ori cu morile de vânt pe proiecte detinate nepăsării sau pieirii de către autorități?

Bunăoară, „Pro Patrimonio”Â  funcționează „după modelul britanic <National Trust>, care a început prin a acorda asistență proprietarilor de casteluri sau mari domenii care nu-și permiteau să administreze locațiile respective și fie le-au donat, fie au solicitat gestionarea lor. În prezent, asociația deține în portofoliu un patrimoniu enorm, iar cotizațiile sunt folosite pentru a întreține și dezvolta aceste obiective”, explică Raluca Munteanu.

Potrivit acestui mecanism, fundația administrează deja proprietăți în Viscri și-n Câmpulung Muscel, dar s-a implicat, printre altele, și-n revitalizarea „Casei Enescu” de la Mihăileni, în județul Botoșani. E vorba despre un parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, care are drept țintă transformarea locuinței marelui compozitor dintr-o ruină, stare în care se afla în 2013, într-un spațiu de creație.  „Primăria ne-a ajutat mult pe partea de avize și autorizații, iar cu circa 25.000 de euro colectați din donații casa va deveni o mică școală de muzică”, susține Raluca Munteanu.

Ea punctează că „motoarele proiectului vor fi violonistul Alexandru Tomescu și pianista Raluca știrbăț, care vor oferi constant acolo masterclass-uri. Chiar localnicii au venit cu această idee, pentru că sunt dornici să existe niște oportunități de dezvoltare pentru copiii din zonă. După ce lucrările vor fi finalizate, casa va intra într-un circuit de evenimente, în care vor fi implicate foarte mult școlile dimprejur”.

 

„Ar fi de investigat cum ASE-ul a înstrăinat «Casa Nanu Muscel» din Piața Romană”

Roxana Wring de la „ProDoMo” vine și ea cu cel mai nou caz în care fundația s-a implicat profund: „Casa Nanu Muscel” de lângă ASE, în Piața Romană, un obiectiv arhimediatizat în ultimii ani, dar care, prin diferite manevre, riscă să dispară sau să fie supus unor intervenții barbare. Ridicată în 1908-1909, clădirea e descrisă de arhitectul Dan Ionescu într-un studiu al Institutului Național al Monumentelor Istorice (INMI): „Aparține curentului neoromantic, cu influențe Art Nouveau. În stilul Louis XV, fațadele sunt subliniate prin pilaștri ionici, cu o friză ornamentată cu rozete și palmete, continuată de o cornișă cu denticuli. Învelitoarea și lucarnele mansardei au fost executate din tablă de aramă bogat decorate. Scările din marmură de la intrare sunt dispuse elipsoidal. Deasupra intrării este un grup statuar alcătuit din doi putti cu mișcări naturale, frunze de laur și ghirlande încadrează câte un mănunchi de obiecte simbolice, o vioară, un arcuș, o tolbă de săgeți”.

„Din păcate, în România nu avem educația de a folosi patrimoniul ca resursă economică, în special pentru turism. Păi, străinii care vin să viziteze țara noastră sunt interesați să vadă niște blocuri anvelopate sau frumoase obiective de patrimoniu?”

Roxana Wring, președinte „ProDoMo”

Așadar, Wring: „Am făcut eforturi pentru clasarea clădirii printre monumentele istorice ca să putem s-o salvăm. Acolo se operau niște lucrări care nu respectau un proiect, greșit și el din start. În plus, nu are toate avizele necesare. Există și un proces în derulare. A fost cumpărată de niște investitori străini, cu conexiuni românești. Au achiziționat vila în 2007, pentru teren, evident. O anexă a fost demolată legal, dar n-au obținut avizele similare și pentru casa principală, motiv pentru care au început să o distrugă sistematic. Au spart cu barosul scările de la intrare, au demontat decorațiunile Belle Epoque din interior, au vandalizat geamurile, au lăsat ferestrele deschise ca să grăbească deteriorarea. Când a intervenit criza, compania a dat faliment, aveau un împrumut la ING, care a scos casa la vânzare, achiziționată de ASE cu un milion și ceva de euro. Ironic, e instituția căreia casa îi aparținuse înainte, fiindcă medicul Nanu Muscel o donase Academiei de Studii Economice. Asta e altă temă interesantă, de investigat, cum a ajuns să fie înstrăinată!”.

 

„Generațiile următoare ne vor blestema pentru brutalitățile urbanistice”

Roxana Wring - Prodomo (sursa epochtimes-romania.com)
Roxana Wring – Prodomo (sursa epochtimes-romania.com)

și situația la zi: „Rectorul ține și acum s-o demolăm. Prin intervenția fermă a ministrului Vlad Alexandrescu, am oprit deocamdată șantierul, care pur și simplu masacra construcția supusă unei așa-zise renovări. Le cam stăm în coastă! În spate e, de fapt, un proiect oribil, cu un bloc de sticlă din șapte etaje, într-o zonă protejată, cu o arhitectură specifică. Generațiile următoare ne vor blestema pentru aceste brutalități urbanistice, care distrug orice armonie”.

Roxana Wring mai remarcă un detaliu bizar: „Din 2013, ca să închizi un șantier, trebuie să sesizezi procurorul, care să ceară încuviințare de la judecător. Inspectoratul de Stat în Construcții poate doar constata situația, fără putere de acțiune imediată. Oricine spune că lucrurile astea nu sunt politice trăiește în altă țară. La Londra, Primăria deține puterea în astfel de momente, care necesită intervenție rapidă, într-un sens sau altul, fiindcă altfel nu-și mai are rostul. De exemplu, dacă n-ai respectat o autorizație de construcție, îți dau zece zile să te conformezi și, în cazul în care nu pui în practică notificarea, vin cu Poliția și cu propriile excavatoare, îți demolează ceea ce ai ridicat ilegal și apoi îți trimit acasă și nota de plată, că nimic nu e gratis!”.

„Am senzația că, puși în fața unor litigii legate de patrimoniu, judecătorii nu înțeleg spețele. Mulți spun că un proprietar privat care-și demolează casa monument istoric n-aduce un prejudiciu public. Procurorii susțin că nu pot stabili un prejudiciu. Parcă nimeni nu pricepe că patrimoniul e, în esență, al tuturor! Uneori simți că lupți cu morile de vânt”

Roxana Wring, președinte „ProDoMo”

 

Raluca Bărbulescu, „Arche”: „1.300 conace și castele inventariate, doar circa 100 revitalizate”

Raluca Bărbulescu - arche
Raluca Bărbulescu – arche

Al treilea model de implicare vine dinspre „Arche”, un ONG focusat pe inventarierea și dezvoltarea de proiecte legate de conace și castele de pe întreg teritoriul României. „Am introdus în baza de date circa 1300 de astfel de locații, dintre care peste jumătate sunt clasate drept monumente istorice”, descrie activitatea fundației vicepreședinta Irina Leca.

Iar Raluca Bărbulescu, managerul asociației, și-a făcut chiar lucrarea de disertație la Facultatea de Arhitectură pe fructificarea economică a acestor valori imobiliare istorice: „Există cam 100 de conace pe care le putem trece la exemple de bune practici. Sunt locațiile la care proprietarii privați sau autoritățile publice se străduiesc să facă lucrurile să trăiască, introducând-le într-un circuit de evenimente. Cu asta și încercăm să ajutăm oamenii care înțeleg că nu e suficient să deții o astfel de proprietate, ci, ca să-i dai viață, trebuie să treci la un prag superior.  Propunem proiecte, ajutăm la finanțări, organizăm evenimente, oferim idei de dezvoltare”.

Recunoaște însă că proporția cazurilor pozitive în domeniu nu e încurajatoare: „Dacă spui că numai 100 din cele circa 1300 de conace sau castele sunt revitalizate, nu neapărat restaurate!, nu pare o evaluare optimistă. Practic nu s-a mișcat mai nimic semnificativ între anul 2009, când a ieșit Raportul Prezidențial care înfățișa dezastrul din domeniul patrimoniului, și momentul actual”.

„Există destule exemple de bune practici. Nu ne servește la nimic să avem doar viziuni apocaliptice în loc să încercăm să mișcăm lucrurile așa cum putem. Dar e nevoie de determinare din partea proprietarilor și de un minim sprijin venit de la autorități”

Raluca Bărbulescu, manager „Arche”

 

Practică pozitivă: conacul „Hagianoff”, Manasia. Dezastru: castelul Teleky, Uioara

Printre exemplele fericite se numără conacul „Hagianoff” din Manasia, lângă Urziceni. E un domeniu din care mai fac parte o cramă și un imens parc, toate puse pe picioare în ultimii 6-7 ani după o investiție de 1,4 milioane euro, dintre care 1,2 milioane euro au însemnat fonduri private, iar diferența a venit din finanțare europeană. Clasat pe lista monumentelor istorice, ansamblul a trecut de-a lungul veacurilor prin proprietatea multor nume cu greutate: Cantacuzinii în sec. XVII, domnitorul Alexandru Ipsilanti în sec. XVIII, familia principelui sârb Efrem Obrenovici și familia fostului ministru de externe bulgar Ion Hagianoff în sec. XIX și prima jumătate din sec. XX, până în anii colectivizării.  Acum, „Arche” a introdus conacul într-un proiect turistic vizând realizarea unor tururi prin vechi locații nobiliare sau princiare mai puțin cunoscute. Pe listă mai intră Palatul Brukenthal din Avrig, Castelul Kemeny din Brâncovenești sau Castelul Teleki din Gornești. La ultimul, „Arche” lucrează la implementarea unei școli de Vară găzduite de ansamblul mureșean.

La polul opus găsim Castelul Teleky din Uioara, Ocna Mureș. Raluca  Bărbulescu știe cazul cu lux de amănunte: „Ar avea toate posibilitățile să devină un obiectiv important pentru oraș, un loc de unde să pornească revitalizarea unei comunități cu mari probleme sociale. Din păcate, este pur și simplu abandonat, există și probleme cu proprietarii, iar autoritățile n-au luat nicio măsură ca să salveze complexul. Când l-am văzut prima dată avea feronerie, tâmplărie, acoperiș, era o construcție legată. Acum stă să cadă, pentru că s-au făcut intervenții abrupte la fundația unei clădiri aflate în apropiere, s-a dinamitat o fundație puternică, iar dealul pe care se află conacul a luat-o la vale. Păcat!”.

Castelul e nominalizat și în Raportul Prezidențial din 2009. Istoricul cuprinde rădăcini medievale, încă din sec. X-XI, trece apoi printr-o donație făcută de Mihai Viteazul banului Mihalcea și ajunge, în sec. XIX, la nivelul unui castel neogotic trecut în proprietatea familiilor Banffy și Teleky. Ansamblul era înconjurat de un parc, dotat cu specii rare de arbori. Concluzia la zi: „Din vechiul ansamblu medieval mai pot fi văzute doar vestigiile ruinate ale donjonului pentagonal. Capela romanică situată în curtea castelului – funcțională în sec. XIX – este complet distrusă”.

 

Salvarea visată prin Codul patrimoniului

Irina Leca - arche
Irina Leca – arche

Irina Leca amintește și alte cazuri nefericite: „La castelul Coplean din Cluj e o nebuloasă între vreo șapte moștenitori. La Comlod, Bistrița, Consiliul Județean a scos castelul la licitație, dar nimeni nu-l vrea. Conacul Ghika din Budești, Neamț, am înțeles că a fost declasat, iar domeniul a fost vândut pe bucățele. Probabil că interesul proprietarului era să scape de clădire. Recent, la castelul de la Sântămăria-Orlea am primit o sesizare că Primăria construiește un teren de sport  în perimetrul de protecție al monumentului istoric, dar aici lucrurile sunt încă în faza de cercetare”.

În tot acest haos levantin, mulți văd începutul salvării în noul Cod al patrimoniului, care ar unifica într-o singură lege toate prevederile din domeniu. Documentul e în faza de concepere, iar Roxana Wring de la „ProDoMo” descrie țintele care ar putea însemna revitalizarea interesului față de monumentele istorice:

  • definirea patrimoniului ca fiind de interes național;
  • accepțiunea că principiile europene de protejare a patrimoniului se plasează deasupra celor naționale, atâta vreme cât România e parte a unor convenții continentale în materie;
  • introducerea exproprierii pentru utilitate publică în cazul obiectivelor periclitate;
  • implementarea unui mecanism de sprijin pentru proprietarii unor obiecte de patrimoniu;
  • definirea mai precisă a ansamblurilor și siturilor istorice, nu doar a monumentelor;
  • precizări indubitabile pe segmentul de control și sancțiuni.

„Nu vreau să iau apărarea statului, dar el e compus din oameni care se tot schimbă în posturi. Nimeni din sistemul de stat nu-și propune să se lupte cu morile de vânt. Dacă un castel e la un capăt de lume, fără drum asfaltat, neglijat, cine-și va bate capul să salveze acel castel dacă există probleme mult mai importante pe agenda comunității din zonă?”

Irina Leca, vicepreședinte „Arche”

„Bucureștiul trebuie protejat în beneficiul cetățenilor săi și al comunității mondiale”

Până să prindă viață însă actul ideal într-un stat dovedit nepăsător pe problematica patrimoniului, realitatea ne lovește dur peste față cu alte documente și statistici publice. Iar etalonul dezastrului în materie este Bucureștiul. La solicitarea „ProDoMo” și „Pro Patrimonio”, ca un strigăt de disperare la nivel planetar, „World Monuments Foundation”, una dintre cele mai mari asociații de protecție a patrimoniului din lume, a inclus Bucureștiul în catalogul său pe 2016 privind primele 50 cele mai periclitate obiective istorice de pe mapamond.

„Pentru zonele rurale, un castel sau un conac poate fi o șansă unică de revitalizare a locului. Apar locuri de muncă, intră într-un circuit de turism, conferă comunității o identitate puternică”

Irina Leca, vicepreședinte „Arche”

E o colecție de semnale de alarmă înnoită la fiecare doi ani, iar acum, nota bene!, capitala României e singurul oraș inclus în integralitate, ca un tot, pe lista creată de americani. În rest, apar obiective punctuale de tipul Biserica Sao Cristovao din Lisabona (Portugalia), Colegiul Antic San Ildefonso din Mexico City (Mexic), Palatul de Justiție din Bruxelles (Belgia) sau Peștera Templu Gon-Nila-Phuk din Saspol (India). Motivația celor de la WMF e fără comentarii: „Bucureștiul e nominalizat pentru a crea o presiune publică spre a îmbunătăți o situație dramatică a patrimoniului. Un moratoriu privind demolările, întocmirea unui inventar complet al monumentelor, stabilirea unor limite privind dezvoltarea în zonele istorice, precum și o consultare publică transparentă sunt urgent necesare pentru a proteja Bucureștiul în beneficiul cetățenilor săi și al comunității mondiale”.


„știți că pe okazii.ro se vând case maramureșene?!”

Raluca Munteanu de la „Pro Patrimonio” aduce un exemplu incredibil din piață: „știți că există la vânzare pe okazii.ro celebrele case maramureșene din lemn?! Costă în jur de 3.000 de lei, mai scump e transportul până în București! Sunt căutate pentru lemn de foc sau, pur și simplu, pentru a fi amplasate pe o proprietate oarecare. Eu știu o persoană din Capitală care și-a adus-o ca să și-o instaleze în curte! Sigur, nu pare o ilegalitate la mijloc, dar dacă judeci prin prisma unor tratate externe poate lucrurile ar sta altfel. De exemplu, România a aderat la Carta Internațională pentru Peisaj, ale cărei prevederi nu se regăsesc niciunde în legislația noastră. Protecția peisajului e mai mult decât protecția unui obiect. Înseamnă a avea coerență între mai multe elemente din zonă, să conservi și să valorifici specificul respectiv. Astfel, a rupe o casă maramureșeană dintr-o zonă de protecție a peisajului ar avea altă perspectivă, nu?”.

Alte articole recomandate

4 Comentarii

  1. afirmatii, cu unele mici inadvertente, corecte si cu substanta. asta demonstreaza ca organizatiile pe care le reprezentati si pentru care truditi au cu adevarat perspective asupra dezastrului care ne bantuie si care, in cele din urma, ne va inghiti, daca nu se intampla vreun miracol. iar miracolul este conditionat doar de bunul simt al guvernantilor, o idee cam …nastrusnica! de fapt, lucrurile ar putea fi mult simplificate: pana la himericul „cod al patrimoniului„(dvs. vorbiti despre kelemen hunor – alta catastrofa – dar initiativa dateaza de prin 2003/04), ar fi suficiente unele indreptari ale legislatiei specifice si corelarea legislatiilor conexe. plus indeparatata descentralizare; ceea ce ar presupune fortificarea directiilor judetene pentru cultura, de ani buni aflate la discretia politicienilor – care isi impun directorasii, precum si revenirea la comisii zonele cu oameni de calibru (ultimele nominalizari sunt jalnice, desigur, ca peste tot, cu unele exceptii). de altfel, in 2009, la sibiu, a avut loc o intanire cu reprezentare nationala, sa nu-i spunem, cu pretiozitate, simpozion, avand ca tema legislatia privind protejarea patrimoniului, care a produs un memoriu consistent, inaintat ministrului culturii, comisiei pentru cultura a parlamentului, prefectului s.a. cine stie prin ce sertar ministerial cu mult colb zace acum!… putem sa-l punem la dispozitie fara ezitare.
    oricum, va transmit numai bine si putere de munca. nu pot vorbi in numele institutie, dar la sibiu aveti un prieten si, de azi, un colaborator.
    ovidiu calborean, d.j.c. sibiu

Trimite un comentariu