„Pericolul e să ne pierdem identitatea!”

Marea majoritate a monumentelor istorice din România sunt lăsate în paragină sau distruse, fie de proprietari particulari, fie de stat. Arhitectul șerban Sturdza avertizează că „am pierdut prea mult, trebuie să facem ceva, să ne protejăm istoria, altfel nu vom mai putea să dovedim cine am fost, cine suntem!”


În ultimul raport al World Monuments Foundation, o fundație internațională care se ocupă cu protejarea monumentelor istorice din toată lumea, Bucureștiul ocupă un loc special. Dacă în alte orașe din lume au fost identificate doar câteva monumente istorice ocrotite, Capitala României apare ca un întreg sit de astfel de vestigii aflate în pericol de degradare, de dispariție. Director executiv la Fundația Pro Patrimonio, arhitectul șerban Sturdza, președintele filialei București a Ordinului Arhitecților Români, a explicat acest raport, dar și situația generală a monumentelor istorice aproape total neglijate în România.

– Domnule Sturdza, există vreo explicație pentru raportul World Monuments Foundation?

– Da, știm de acest studiu, este o situație reală, dar nu fatală. Față de multe alte orașe, Bucureștiul are o rată de pierdere a monumentelor istorice foarte mare, o rată care nu este normală. Orașul e ca un organism, case vechi mor, dispar, altele noi le iau locul. Studiul acelei fundații internaționale se bazează pe observațiile noastre, ale celor de la Fundația Pro Patrimonio, dar și pe ale celor de la Pro Domo. Am sesizat ce s-a întâmplat în București în ultimii 15-20 de ani. Degradarea monumentelor istorice este masivă, nu doar în zona Lipscăniei sau în Centru, care, aparent, au revenit la viață prin apariția berăriilor și teraselor , dar și în multe alte locuri.

„Podul lui Saligny trebuia de mult să facă parte din patrimoniul UNESCO. Dar nimeni dintre autorități nu se învrednicește să facă documentația necesară. E lăsat să ruginească, până o să cadă în Dunăre”

șerban Sturdza, arhitect, director executiv Pro Patrimonio

„Ce se distruge nu mai poate fi recuperat!”

– și concluziile care au fost?

– Toate aceste pierderi sunt pierderi de identitate ale orașului. Adică generațiile viitoare nu vor mai avea repere, Bucureștiul a ajuns aproape de nerecunoscut. Capitala rămâne fără o zestre culturală importantă, pierde o parte din zona veche construită, care, practic, este irecuperabilă. Degeaba dărâmi o casă veche și încerci s-o reconstruiești la fel. Nu mai are aceeași substanță, e doar o copie, ai pierdut originalul. și atunci, pe scara de valori, deși în București se construiește mult, orașul decade. Își pierde din atractivitate, din punct de vedere arhitectural, cultural. Asta au sesizat-o și alții, nu doar noi.

– Adică?

– Să vă dau un exemplu. Un fost ambasador al Franței a scris chiar o carte, „Bucureștiul neiubit de bucureșteni”, tocmai pe această temă, concluzia lucrării fiind că noi nu suntem deloc atenți să ne prezervăm, să ne îngrijim monumentele istorice. Pe baza observațiilor noastre, de la Pro Domo și Pro Patrimonio, a fost făcut acest studiu al World Monuments Fund. Acum, nu e deloc plăcut că ne aflăm în topul acelei prezentări, dar până la urmă e un lucru bun. Lumea află despre aceste probleme, World Monuments Fund poate ajuta, fie și cu o serie de consfătuiri, de conferințe, în care să se discute modalitățile în care aceste monumente pot fi îngrijite, salvate. Lumea află de probleme, se pot indentifica soluții, fiindcă sunt oameni care vor să ajute.

– Cum a apărut Pro Patrimonio?

– Din dorința de a ajuta, de a încerca să salveze cât mai multe dintre aceste monumente de o valoare incomensurabilă. Ideea înființării Fundației a plecat de la un arhitect român, șerban Cantacuzino, fiul lui George Matei Cantacuzino, fost profesor la Facultatea de Arhitectură din București, un mare arhitect și teoretician între cele două Războaie Mondiale. șerban Cantacuzino a trăit mult timp la Londra și, văzând cum stau lucrurile la noi, și-a pus problema ce o să se întâmple cu patrimoniul românesc. A vrut să implementeze și aici tradiția englezească. Acolo, proprietarii de castele sunt de acord ca ele să reintre în circuitul public. Rămân proprietari, dar ei se retrag eventual într-o aripă a castelului și restul se transformă în muzeu, chiar în locuințe deosebite. Fără ca proprietarii să-și piardă drepturile asupra construcției. Zeci de astfel de construcții sunt administrate astfel în Anglia. Așa a apărut Pro Patrimonio, în 2000, iar acum avem filiale inclusiv în Anglia, Franța, SUA. Toate sunt conduse de români sau de străini care lucrează însă doar pentru salvarea și prezervarea patrimoniului românesc.

Planul de salvare a 60 de biserici de lemn din sec XVIII-XIX

– și ați reușit să demarați ceva proiecte?

– Au fost mai multe. Practic, cel mai interesant este acela prin care am hotărât să salvăm 60 dintre bisericile de lemn din secolele XVII-XIX din România. Nu este vorba despre cele din Maramureș, ci de acele biserici mici, de cimitir, care împânzesc țara. Am început deocamdată cu cele din Oltenia, Gorj, Hunedoara, Sibiu, de-o parte și de alta a Carpaților, în partea lor de jos. Am ales 60 ca să atragem atenția că sunt multe, mult mai multe, poate peste 200 în toată țara. Le reparăm cu bani privați, donații de la diferite persoane, asociații. În aceste zone sunt biserici foarte importante pentru cultura românească, cu pictură, cu o tehnologie foarte interesantă și inventivă. Sunt pe cale de dispariție, chiar dacă sunt catalogate monumente istorice. Dar lumea nu le mai dă importanță. Puțini știu că dacă adunăm suprafața pictată din aceste biserici, rezultă o suprafață triplă sau mai mare decât picturile din Capela Sixtină de la Vatican.

– Sunt valoroase aceste picturi?

– N-or fi, ca pictură, precum cele din Capela Sixtină, dar pentru noi sunt extrem de valoroase, din punct de vedere istoric. Tehnologia picturii este extrem de interesantă, de inventivă. Acolo găsim lucruri despre istoria României, despre felul în care s-au născut localitățile, despre reprezentarea omului pe atunci, despre port, meșteșuguri. E istoria noastră, e imposibil de evaluat, poate de aceea este peste Capela Sixtină. Iar dacă aceste biserici dispar, dispare și pictura. Cu bani relativ puțini, am reușit să reparăm acoperișuri, să întărim construcția, să salvăm acele picturi. Deocamdată în 30 de biserici, dar mergem mai departe. În unele biserici am investit 5.000 de euro, în altele 10.000, 15.000, dar prin ceea ce am făcut, 30-40 de ani de acum înainte vor rezista. Generațiile viitoare vor face poate mai mult. Am găsit sprijin și la unele comunități locale. Alții însă nu au reacționat. Biserica de la Urși, din Vâlcea, un alt proiect, am reușit s-o salvăm de la prăbușire. Am cheltuit acolo 60.000 de euro și mai e de lucru. Dar dacă nu interveneam, azi ar fi fost la pământ.

Pericolul din Lipscănie și din Centrul Vechi

– Spuneați că doar aparent zona Lipscăniei și Centrul Vechi au revenit la viață.

– Da, aparent. E bine că s-au deschis acele berării, restaurante, terase, turiștii împânzesc locul. Dar noi am făcut o hartă a zonei, cu toate casele monumente istorice. Problema e că lucrurile nu sunt privite corect. Toate acele construcții sunt în pericol chiar de prăbușire. La parter poți să bei o bere, să te simți bine. Dar ce e la subsol, la etaje, e jale! Unele sunt locuite, altele nu, dar toate sunt șubrezite. Problema nu e doar a guvernelor democratice, care nu le-au îngrijit, ci și a celor comuniste. Vă dați seama ce înseamnă pentru o casă să nu fie întreținută 70-80 de ani?! Cât de degradate sunt în substanța lor?! Iar acum, normal că intervenția asupra acestor case e mult mai costisitoare decât dacă se făcea câte puțin în timp. Nu mai zic că riscul este imens în cazul unui cutremur.

– Simțiți că există o strategie unitară la nivelul autorităților, pentru salvarea acestor monumente?

– Nu, nu simt că ar fi o strategie. Dar totuși parcă ceva se schimbă în viziunea a ceea ce înseamnă patrimoniu. Până acum, patrimoniul era o pacoste, hai să îngrijim casa aia că așa a zis Ministerul Culturii! Mai bine o lăsăm să cadă, să facem un bloc în loc! Așa se gândea pe la începutul anilor 2000. Acum, parcă s-au schimbat lucrurile. și-au dat toți seama că mai bine repară decât să construiască iar. Miști mai puțin material, e mai rentabil așa.  Dar va trece mult timp până când lucrurile se vor îndrepta în acest domeniu. Ministrul culturii, Vlad Alexandrescu, intenționează să schimbe Codul patrimoniului, să apară pedepse mai aspre pentru cei care nu respectă legea. Sper să nu fie prea târziu!

– Nu era lege și până acum?

– Ba da, e Legea 422, care arată bine pe hârtie, dar monumentele istorice sunt prea puțin protejate. A apărut și Legea fiscală, care i-a lovit tare pe proprietarii particulari. Ei au foarte multe obligații, nu poți face aia, ailaltă, dar nu și drepturi. Ar trebui să existe un echilibru. Proprietarul privat să fie cointeresat cumva să întrețină aceste monumente. Altfel, le lasă să se degradeze, cum se întâmplă, de exemplu, pe Kiseleff, la o casă extrem de valoroasă, construită de arhitectul Ion Mincu și care a fost atelierul pictorului Mirea. Acum, înțeleg că o deține Èšiți Dumitriu, un personaj din lumea fotbalului. E lăsată de izbeliște, să se dărâme, să cadă, că terenul acolo este foarte valoros. Casa aceea, într-o comunitate mai civilizată decât Bucureștiul, ar avea o valoare imensă, ar putea să devină un reper într-un oraș care își respectă istoria. Legea 422 spune că dacă un proprietar nu întreține un monument istoric, administrația locală poate să intervină. Poate merge și până la a lua respectiva proprietate. Dar ce să vorbim de proprietarii privați când și statul face la fel? Pe Calea Victoriei, de exemplu, peste drum de Casa Vernescu, la Uniunea Scriitorilor, este o clădire monument istoric, aflată în proprietatea statului, lăsată în paragină. Statul te amenință pe tine, ca particular, dar nici el nu are grijă de monumentele istorice pe care le deține.  și, uite așa, Bucureștiul, un oraș cu o arhitectură extrem de interesantă, își pierde din valoare.

„A fost un jaf total când s-a dărâmat în zona Berzei-Buzești!”

– Ați auzit să plătească vreodată cineva fiindcă un monument istoric a fost lăsat să se degradeze, că a fost pus la pământ?

– Nu, asta e marea problemă. Nimeni, niciodată, nu a plătit în niciun fel! Deși, după părerea mea, în ultimii ani, cel puțin 30 de monumente istorice ale Bucureștiului au dispărut. Spun 30 estimativ, dar, de fapt, ele sunt mult mai multe. Nu există o statistică, nici Ministerul Culturii nu o are, nu se știe în ce stadiu de degradare este fiecare monument istoric al orașului.  Adevărul este că suntem de o neglijență totală. De multe ori s-a făcut chiar jaf, chiar administrația a distrus monumente extrem de importante.

– Unde?

– În zona Berzei- Buzești „“ Piața Matache, unde s-a ras totul de către fostul primar, Oprescu. Cu sprijinul și acordul Ministerului Culturii! Acolo a fost un scandal monstru și nu s-a terminat. Vor fi mulți care vor plăti! OK, era o zonă cu mulți tigani care ocupau abuziv case monument istoric, erau curve, dar nu așa te porți cu o populație. Oricum, oamenii au rămas acolo. Dar tot proiectul a fost ilegal. Au distrus acolo șase monumente istorice importante. O persoană obișnuită, dacă făcea asta, intra la închisoare pentru mulți ani. Nu știu pentru ce e reținut Oprescu acum, treaba lui, dar va plăti și pentru asta. Cei care puteau să-i oprească, Ministerul Culturii, primul ministru, n-au făcut-o. știu foarte bine ce a fost acolo pentru că Pro Patrimonio a încercat să oprească jaful. Am și scris o carte, „Cui îi este frică de Piața Matache?”.  știți ce au făcut cu vechea Hală Matache, după ce au demolat-o? Au aruncat-o, e un morman de gunoi la fabrica Progresul de pe șoseaua Giurgiului. Toate avizele de acolo au fost date ilegal, încălcându-se inclusiv Legea patrimoniului. Nici Ceaușescu nu făcea așa. Întâi își asigura legislația, dădea un decret, ceva.  Ei nu, au făcut numai golănii, au călcat totul în picioare, legi, oameni, monumente istorice! Acum, Primăria are procese pe rol, cu proprietarii din zonă.

„În zona Berzei-Buzești, Oprescu și Primăria Capitalei s-au comportat precum cei mai mari bandiți din București. Totul a fost ilegal, au distrus o întreagă zonă cu monumente istorice. Au fost exproprieri brutale, forțate, se demola numai noaptea și doar în week-end. Au promis că reconstruiesc monumentele istorice. N-au făcut nimic”

șerban Sturdza, arhitect, director executiv Pro Patrimonio

– Mai sunt și alte zone atât de afectate?

– Normal că mai sunt. Cartierul Bucureștii Noi „“ Bazilescu, de exemplu, un cartier cu extrem de multe case monument istoric. De fapt, toată zona este considerată zonă protejată.  și acolo a fost jaf. Nu e vorba numai de monumentele istorice, toată zona, în ansamblul ei, reprezintă un cartier vechi, cu case cu parter, maximum un etaj, preponderent dintr-o anumită epocă. Cum să construiești acolo blocuri cu 4, cu 10 etaje, cum au făcut șmecherii?! Strici tot ansamblul arhitectural, armonia, compoziția! S-a înființat acolo o asociație care luptă să oprească toate aceste abuzuri, dar deocamdată nu a fost scos la iveală niciun vinovat. Iar oamenii ăștia trebuie să plătească!

– Cum se dau autorizații de construcție dacă sunt zone protejate? 

– Simplu. Aici sunt două aspecte. Unul ține de educație. Pe cei care dețin sau cumpără case monument istoric, dar care habar nu au de așa ceva, nu-i interesează decât profitul. La noi nu există cultura mândriei de a sta într-o asemenea casă, de a o îngriji, de a sta într-un cartier vechi, de a avea grijă de parcul în care a copilărit poate tatăl, poate chiar și bunicul. Apoi e aspectul legat de corupție, normal, din partea autorităților, în cârdășie cu acești proprietari. Nu e singura zonă mutilată. La Piața Romană, lângă ASE, este o casă extrem de valoroasă, monument istoric din secolul XIX, fosta casă a unui medic, Nanu Muscel. A cumpărat-o facultatea, e în paragină, vor s-o dărâme, să facă acolo încă o aripă. În Cotroceni, care e tot zonă protejată, la fel. Aici sunt aceste case în mijlocul grădinii, un concept extrem de valoros, interesant. Le distrugem, le lăsăm să cadă. Nu dăm doi bani pe ele.

– În aceste condiții, mai vedeți vreo șansă ca măcar ce a mai rămas să fie salvat?

– Eu sunt un tip mai optimist. Normal că mai avem o șansă. Există acest grup de lucru la Ministerul Culturii, care va scoate un nou Cod al patrimoniului. Va fi o lege care va crește șansele de protecție a monumentelor istorice. Dar, peste lege, e important cine și cum o s-o aplice.

– Exemple pozitive chiar nu sunt?

– Ba da, de exemplu orașul Oradea. Acolo, pe la 1900, orașul a cunoscut o înflorire economică, populația era înstărită, racordată la Europa Centrală. S-au construit foarte multe case în stil Art Nouveau sau Art Deco. Oamenii de acolo au înțeles că e important să le îngrijească. Acum, Oradea face parte din Liga orașelor europene cu arhitectura de tipul ăsta. Localnicii au început să fie mândri că au asemenea case extraordinare. Iar această Ligă este extrem de importantă, există mulți amatori de acest stil, mulți turiști care vin să viziteze. La Sinaia, la fel, sunt foarte multe clădri istorice, fiindcă acolo a investit Familia Regală, oameni cu avere. Iar rata degradării acestor monumente e mult mai mică decât în București. Încă ceva, au apărut oameni cu bani, colecționari de asemenea case, care au înțeles cât de valoroase sunt. Le cumpără, le întrețin. Chiar dacă vor să facă profit, tot e bine că nu le lasă să se dărâme.

– Sunt mulți?

– Sunt destui. Cunosc un asemenea investitor, care iubește casele monument istoric. A cumpărat vreo 10. Le caută pe cele construite de arhitecți celebri sau făcute în stiluri arhitecturale recunoscute în Europa. Încearcă să le repare. Nu în totalitate, pentru că nu mai avem meșteri pricepuți. Chiar îmi spunea că așteaptă să reapară meșterii, să nu strice aspectul caselor, al acoperișurilor, de exemplu.

– Asta e șansa patrimoniului românesc, acești colecționari?

– Ar putea fi. Apoi, o alta ar fi reapariția meșteșugarilor capabili să execute astfel de recondiționări. Dar cel mai important pentru viitor este să avem un stat care să vrea să protejeze patrimoniul. Altfel, o să dispărem cu toții! Dacă nu vom mai avea aceste monumente istorice, nu vom mai putea să dovedim cine am fost sau că existăm!

„Aș fi dispus să dau bani, să păstrăm Cumințenia Pământului, chiar dacă statul ar fi trebuit să găsească resurse. E o chestiune care ține de un minim de conservare naturală, de mândrie națională. Pierderile din patrimoniu sunt prea mari. Nu puteam să acceptăm asta la nesfârșit!”

șerban Sturdza, arhitect, director executiv Pro Patrimonio

 

 

 

Alte articole recomandate

Trimite un comentariu