La interviul acordat anul trecut, a venit însoțită de un coleg, a întins mâna și a dat noroc cu cameramanul și fotoreporterul, iar mie mi-a zis săru”™mâna. Din acel moment mi-a fost clar că trebuie să îi spun doar Florin. Are o construcție robustă, poartă ochelari, are barbă și un comportament normal, la fel ca și colegul care l-a însoțit în parcarea în care ne-am întâlnit într-o pauză de la liceu. Pe atunci se pregătea de Bacalaureat, iar acum vă mărturisesc că a luat doar note mari, pentru că avea un scop: să intre la o facultate din Anglia.
A început liceul ca fată și l-a terminat ca bărbat, dar nimeni nu știe cum i-a fost până acum.
Tânăra din Petroșani este primul caz din județul Hunedoara și printre primele 3 din țară care reușește, în baza unei hotărâri judecătorești și cu acte medicale, și trecând peste incompetența psihologilor, să devină ceea ce este cu adevărat de la naștere: bărbat. Chiar dacă procedurile judecătorești au întârziat nepermis de mult. Acum are acte care îi dovedesc medical și juridic apartenența la sexul masculin, dar povestea lui Florin este una care începe mult mai devreme.
La 12 ani a realizat că ceva nu e în regulă
Acest tânăr din Petroșani, născută fată, a reușit să învingă barierele, să dovedească medical ce este cu adevărat și asta în ciuda tuturor, inclusiv a medicilor și specialiștilor care, nu o dată, s-au arătat neputincioși. Singurul sprijin i-a fost familia și poate tocmai de aceea a preferat să își ascundă și acum identitatea. Nu îi vom da numele, dar vrem să îl lăsăm să ne spună povestea lui. ” De la vârsta de 3 ani am început să manifest caracteristici masculine și prima dată când am realizat a fost momentul în care am simțit hormonii, adică pe la 12 ani. Atunci am realizat că ceva nu e în regulă cu mine, chiar dacă nu știam cum se numește. Am căutat pe net și la 16 ani știam deja totul”, explică tânărul.
Singura care l-a susținut mereu a fost mama lui, care știa că a născut o fată, dar care realiza în fiecare zi că are un băiat și că abia acum este fericit. ” Cât timp a fost fată a fost nefericit. Știu cazuri în care copiii au fost dați afară din casă de părinți, dar trebuie să ne gândim că facem copii pentru ca ei să își aleagă singuri drumul”, ne-a spus mama lui, o femeie care recunoaște că l-a născut după un îndelung tratament hormonal și dă vina pe procedeul urmat pentru a avea copii.
Este un caz rar, iar colegii care au aflat acum un an, îl susțin. Toți îi sunt alături, chiar dacă medicii specialiști s-au arătat, nu o dată neputincioși. ” La începutul anului 2015 i-am anunțat pe toți colegii. Unii știau și de dinainte și m-au acceptat cu noua identitate, împreună cu profesorii”, spune el liniștit că își vede încet-încet visul cu ochii.
„I-au recomandat să-și ascundă masculinitatea!”
Mama i-a observat comportamentul din prima clipă și a așteptat și ea ziua cea mare în care să iasă pe stradă cu „băiatul” ei, în ciuda tuturor prejudecăților. ” Nu a fost ușor deloc. În Petroșani am fost dezamăgiți și toți ne-au spus să renunțăm că nu vom reuși niciodată. Începând de la doctori până la cunoștințe, toți i-au recomandat să trăiască precum o persoană ascunsă într-un corp pe care nu îl recunoaște, că o să ajungă un fel de mascotă, dar copilul meu nu a cedat, are o personalitate puternică și a zis că nu s-a născut pentru a i se impune cum să trăiască și că va alege singur”, explică mama.
Și a ales. A ales ce îi dictau corpul și testele, care-i spuneau că e bărbat, dar captiv într-o carcasă de care vrea să scape. Potrivit analizelor emise la data de 14.05.2014, fata avea toți markerii endocrini în parametri normali, cu excepția testosteronului, principalul hormon masculin, care are valoarea 2,74, în condițiile în care limita maximă normală pentru sexul feminin este de 1,97. La acea vreme nu începuse tratamentul hormonal. Mai mult, în urma analizelor efectuate la Spitalul Universitar de Urgență Militar Dr. Carol Davila, în perioada 22-26. 05 2014 , la secția de endocrinologie i s-a pus diagnosticul de „transsexualitate female to male”, iar biletul de ieșire din spital îi recomanda tratamentul hormonal.
Așteaptă să-și primească noua identitate
Florin a așteptat luni de zile hotărârea judecătorească, sperând că după ce își ia bacalaureatul va reuși să-și continue studiile în Anglia.
” Am vrut să mă duc la facultatea de Psihologie și Criminologie, tocmai pentru a ajuta persoanele ca mine. De altfel, am și fost acceptat la facultate, iar în România voi mai veni doar în vizită, pentru că am un plan mai mare decât pentru o singură țară. Vreau să fac ceva la nivel internațional, o asociație, prin care să fie ajutate nu numai persoanele ca mine, ci, în general, pe cei cărora medicii le spun că nu au experiența necesară. Pentru că mi s-a întâmplat să intru într-un cabinet și să mi se spună că nu au experiența necesară, și să încerc în altă parte”, mărturisește adolescentul, care a reușit să ia Bacalaureatul cu nota 8,86, dar în lipsa hotărârii judecătorești nu a putut să plece la facultate. Florin a dat în judecată autoritățile de la Petroșani, ca să îi recunoască schimbarea de sex, pentru că avea acte medicale doveditoare și a așteptat până recent când a primit avizul favorabil, dar la facultate încă nu a ajuns.
„Vreau să urmez psihologia somatică. Asta îi permite unui specialist să folosească mai multe metode prin care să îți schimbi stilul de viață și folosește de la alimentație, la mișcare, meditație și discuții de grup. În experiența pe care eu am avut-o cu psihologii nu am avut parte de astfel de lucruri, de aceea mi se pare cel mai interesant mod de a practica psihologia, folosindu-te de toți factorii care pot influența un om. Într-un final, după ce îmi termin studiile și ajung în punctul în care voi deține un doctorat în psihologie somatică, doresc să deschid un centru unde să pot face terapie cu toți oamenii care au trecut prin traume și metodele tradiționale de tratare nu le sunt de folos, așa cum nici mie nu mi-au folosit”, spune Florin.
Englezii au zis că îi țin loc pentru la toamnă, iar până atunci Florin speră să își facă și câteva intervenții chirurgicale necesare. „Operațile pe care vreau să le fac sunt mastectomia, cea pentru extirparea sânilor, histerectomia, pentru eliminarea organelor feminine și faloplastie, adică reconstrucția penisului care are loc în două etape la diferență de 6 luni între ele. Pentru faloplastie trebuie să am minim 5 ani de tratament hormonal ca să fie maximizat procesul”, explică tânărul.
Până atunci, Florin vrea să plece în Germania la o rudă, să lucreze poate, ca să facă rost de o parte din suma necesară tratamentelor ulterioare.
În curînd, viața i se va schimba definitiv o dată cu numele pe care îl poartă. Cazul este unic în județul Hunedoara și chiar cei de la Medicină Legală au acceptat tacit ideea. Își dorește ca cei care se află în aceeași situație cu el să nu fie catalogați ca bolnavi psihic. Vrea ca din toamnă să-și continue studiile în Anglia și speră ca până atunci să primească noua identitate.