Doar trei școli din Bistrița-Năsăud nu au suficient spațiu pentru a desfășura ore de dimineață, însă și în cazul acestora situația este una provizorie, investițiile făcute de autoritățile locale urmând să fie gata în luna aprilie, lună din care toți elevii din județ vor merge la cursuri numai dimineața. Până atunci însă, sute de elevi trebuie să își împartă programul între somnul dulce de dimineță, mâncare, lecții și fuga la școală. Din păcate, mâncarea pierde întotdeauna, așa că numărul copiilor cu probleme de greutate nu este deloc mic.
Copiii din 17 unități de învățământ din Bistrița-Năsăud au cantine proprii unde iau masa de amiază, însă există zeci de școli în care părinții au optat pentru programul „after-school” și elevii primesc mâncare de la firmele de catering… Nici aici situația nu este mai bună și, din păcate, problemele se țin lanț… Numai anul trecut inspectorii Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în timpul celor 66 controale pe produs și meniu conform Legii 123 efectuate, au găsit probleme cu duiumul.
„Au fost controlate 17 societăți comerciale, 43 blocuri alimentare, 6 unități care asigură catering. Pentru deficiențele constatate s-au dat 7 avertismente, o amendă în valoare de 1.000 lei și au fost retrase din consum 2,42 kilograme de produse alimentare și 69,66 litri de produse necorespunzătoare”, explică dr. Anca Adrițoiu, directorul DSP Bistrița Năsăud. Acestea sunt însă o mică parte din ceea ce se găsește în realitate în bucătăriile de unde mănâncă copiii…
Dieteticianul-nutriționist Lorena Someșan este unul dintre cei doi superambasadori ai programului Food Revolution Day by Jamie Oliver din Europa, în întreaga lume doar 14 nutriționiști obținând această titulară. Aceasta avertizează că cea mai mare problemă a copiiilor în ceea ce privește alimentația este chiar școala, nu puține unități de învățământ impunându-le părinților ce să le pună de mâncare elevilor. Iar decizia profesorilor nu este deloc pe placul nutriționiștilor…
Sandviciul „“ masa impusă de școli!
„Eliminând din start varianta ideală, și anume masa caldă la prânz, pentru elevii care au ore după-amiază, cea mai bună soluție este ca ei să mănânce înainte să plece de acasă o masă principală. Asta ar însemna fie un mic dejun, fie un prânz, depinde cât de matinal este copilul. Regula este ca distanță între mese să fie de minimum două ore, maximum patru ore, iar corpul după acest interval trebuie realimentat. Eu merg cu regula de trei ore, pentru că ne putem abate o oră în funcție de program. Asta ar însemna că pe la 8:00 dimineața, dacă copilul se trezește, ar merge o masă, un mic dejun, dacă nu, măcar la 11:00 trebuie să mănânce. În mod normal la 14:00, în pauza mare, ar trebui să aibă încă o masă. Pe la 17-18 merge încă o masă și seara, la 20:00, o gustare”, explică nutriționistul.
Pentru copii, la ora 14:00 cel mai bine, spun nutriționiștii, ar fi să servească o gustare la școală.
„De multe ori un sandvici, din două felii de pâine sau o chiflă, este prea mult pentru un copil. Gustarea trebuie să fie undeva la 10% din cantitatea pe care trebuie să o consumăm noi într-o zi și atunci cel mai bine copilul ar trebui să mănânce fructe, pentru că un copil trebuie să mănânce undeva la 4 – 5 fructe pe zi. La școală cel mai bine ar fi să mănânce fructe și eventual niște semințe. Din păcate, am întâmpinat foarte des următoarea problemă la școală, unde au o serie de reguli foarte bine stabilite, în sensul în care au voie doar sandvici. Am numeroși pacienți care vin și îmi spun acest lucru, școala impunându-le părinților să le pună copiiilor doar sandvici pentru a nu le face poftă celorlalți copii. Mie una mi se pare o idee comunistă. Nu mi se pare în regulă să impui astfel de reguli și asta din păcate ține de părinți, ei trebuie să întrebe înainte să-și înscrie copilul la școala respectivă care sunt regulile în privința pachețelului de acasă. Eu înțeleg și regula de a mânca doar sandvici, dar dacă ar fi să calculăm cât costă să-i faci sandviciul respectiv și cât costă să pui două fructe, cred că fructele sunt mult mai ieftine. Le-ar putea impune o regulă de genul nu aveți voie cu fructe scumpe, de genul căpșuni sau pepene galben… îi poți pune mere și acasă mănâncă alte fructe, ca să diversifice”, mai spune Lorena Someșan.
Totul pleacă de la educația copilului, a părintelui, bunicului…
„Micul dejun și prânzul ar trebui să fie undeva la 30 la sută din cantitatea pe care o mâncăm într-o zi, deci avem 60 la sută, cina – 20 la sută și cele două gustări câte 10 la sută. Un sandvici ar merge mai degrabă la micul dejun pentru un copil, alături de niște legume sau un fruct, nu la gustarea de la școală”, mai spune Lorena Someșan.
„Mai sunt alte două mese, la 18:00 și la 20:00, pe care copilul le servește acasă. Deci practic la școală copilul ar putea foarte bine să mănânce doar o singură masă, o gustare. Dacă s-ar respecta aceste reguli, nu ar fi nicio problemă. Problema apare în momentul în care copilul se trezește târziu și, trimis urgent la școală, nu mai apucă să mănânce. Părintele îi dă eventual niște bănuți să-și cumpere un sandvici, copilul de cele mai multe își ia chipsuri sau un suc și așa ajunge să nu mănânce nimic până la 18.00. De aici apar problemele de sănătate și obezitatea. Aici ar trebui să intervină părintele. Este nevoie de educație în primul rând și a părintelui, bunicului sau tutorelui, și a copilului”, povestește nutriționistul.
Un procent de 26,75 % dintre copiii din ciclul primar studiați sunt supraponderali sau obezi
Specialiștii spun că pentru a evita problemele de la școală ar trebui ca părinții să aibă grijă să le servească copiilor acasă cât mai multe mese, iar la școală să nu ia decât o gustare, dar asta înseamnă însă să aibă un program… și asta e cel mai greu în zilele noastre.
„La majoritatea copiilor care vin la mine cu probleme de obezitate, problema pleacă de acasă. Dacă copilul ar primi patru mese acasă și doar una la școală, nu ar mai fi atâtea probleme. Dacă copilul acasă știe ce trebuie să mănânce, cu siguranță nu se va duce la școală să își cumpere chipsuri… Problemele de obezitate și de sănătate apar în momentul în care copilul mănâncă haotic și practic mănâncă compulsiv, adică nu respectă acele minimum două ore în care copiii nu trebuie să mănânce. Mănâncă încontinuu. Sunt situații în care copilul vine acasă de la școală și până seara când se culcă mai mănâncă cel puțin cinci mese”, mai completează Lorena Someșan.
În relația cu nutriționistul copilul are un loc special. El este personajul care contează, Lorena Someșan având zeci de cazuri în care părinții, revenind la control cu micuții care trebuie să slăbească spunându-i acesteia că îi verifică să vadă dacă gătesc așa cum le-a cerut nutriționistul să o facă.
„Copiii îți doresc să fie independenți și din momentul în care știu anumite lucruri și știu că le este bine dacă respectă anumite sfaturi își verifică părinții sau bunicii. Eu încerc să le acord oarecare independență. Să le spun că ei sunt șefii lor, ei trebuie să aibă grijă, nu mama, și atunci lor le place că ei sunt la putere și gestionează situațiile, inclusiv ceea ce mănâncă”, mai spune aceasta.
Firmele de catering „“ problema din farfuria copilului
Nutriționistul spune că în cazul în care școala are catering sau cantină proprie, atunci la 14.00, ora la care se discută ca fiind ora de gustare, poate să fie prânzul. Dar aici apar alte probleme….
„Din păcate, firmele de catering nu toate sunt verificate și nu toate au meniul stabilit de un nutriționist. Din meniurile firmelor de catering și ale cantinelor lipsesc legumele. Ciorba este mâncată și nu prea de copii, iar la felul doi firmele de catering oferă meniul tradițional – prăjeli, grăsimi, cartofi, orez și singurele legume ar fi murăturile. Când am astfel de situații, cu copii care mănâncă la grădiniță sau la școli, încerc să mă leg de mesele de acasă pentru că, din păcate, nu ne putem băga la mesele pe care le comandă. Am încercat să discut cu firma de catering, având o pacientă din Cluj, și le-am solicitat acestora să aibă legume, doar atât. Nu contează ce legume, ci să fie legume acolo. Fetița știa ce trebuie să mănânce doar că nu primea…”, mai spune Lorena Someșan.
Mai periculoasă decât lipsa mesei calde de la școală este, spun nutriționiștii, lipsa legumelor din alimentație. Românii nu au o educație în acest sens, legumele consumate fiind foarte puține.
Â
Idei preconcepute: să mănânci sănătos e scump!
Firmele de catering care duc mâncarea copiilor bistrițeni au creat în rândul părinților o psihoză: mâncatul sănătos e scump! Lorena Someșan demolează acest mit…

„Înțeleg că toată lumea merge pe ce este mai ieftin, dar nu e normal… M-a contactat o mămică să fac un meniu clasei de elevi. Am făcut meniul pentru două săptămâni. A mers la firme de catering să i se facă un preț și i s-a spus din start că este foarte scump… suma era aproape triplă față de cât plăteau ei în mod normal! Există situații în care firmele de catering le dau copiilor ce rămâne de la nuntă și atunci profitul era imens, însă povestea cu prețul foarte mare nu stă în picioare”, spune Lorena Someșan, căreia o pacientă i-a dovedit că se poate mânca sănătos cu doar 300 de lei pe lună. Femeia a reușit să slăbească într-un an de zile 60 de kilograme, din puținii bani pe care îi câștiga plătindu-și medicamentele și cumpărându-și sănătos de mâncare.
„Dacă există interes se poate face un meniu și la un preț mai ieftin și la un preț mai scump. În funcție de bugetul pe care vor să-l aloce părinții. Pot să cumpere legume congelate, care sunt ieftine… Nu sunt la valoarea nutritivă cea mai ridicată, dar sunt legume… Dacă este vorba de o școală privată, unde părinții își permit mai multe, putem vorbi deja despre broccoli, despre spanac, despre rucola despre somon și alte lucruri, dar vreau să înțeleagă că se poate mânca sănătos și la prețuri mici!”
școlile particulare pun accent pe masa caldă de pânz a elevilor. Din păcate numai ele…
Nutriționistul-dietetician lucrează acum într-un proiect cu cea mai mare școală particulară din Transilvania unde se pune foarte mult accent pe ceea ce mănâncă copiii. Meniurile au fost stabilite deja, iar Lorena Someșan are grijă ca în masa de amiază a elevilor să fie proporția corectă de fructe și legume.
„La această școală privată există diversitate. Se gătește la cuptor, fără grăsimi, fără ulei, meniul este echilibrat cu fructe, cu legume. Â Cei micuți de la creșă și grădiniță au un meniu fix în farfurie. Cei mai mari au meniuri la alegere. Își aleg ce vor în farfurie. De multe ori am stat să văd ce-și pun copiii în farfurie și am văzut și legume, și făinoase, și proteine din carne și fasole, dar nu întodeauna își aleg legumele. Mai nou, școala a pus salatele gratuit tocmai pentru a le cultiva gustul. De aceea este foarte importantă educația. Copiii știu să ceară dacă ceva ce-și doresc nu este, dar dacă acasă nu învață să mănânce legune, nu vor cere”, mai spune Lorena Someșan…
Experiența engleză:Â Cel mai greu este să te înțelegi cu bucătăria, să gătească altceva…
După trei luni petrecute în Anglia, la Bradford, la Jamie’s Ministry of Food, Lorena Someșan s-a întors în țară cu o titulatură extrem de onorantă „“ superambasador al programului Food Revolution Day by Jamie Oliver. A învățat să gătească, a aflat că cel mai mare pericol care ne pândește pe noi e să nu mai știm să gătim și că „cel mai greu este să te înțelegi cu bucătăria, să gătească altceva”…
După război englezii uitaseră să gătească și s-au organizat o serie de centre în care se țineau lecții culinare. Așa s-a ajuns să fie înființat Ministry of Food.
Celebrul băcătar care a revoluționat sistemul de alimentație al elevilor din Anglia, dar și din Statele Unite ale Americii, Jamie Oliver, are o fundație care se ocupă de mai multe proiecte, iar în 2008 și-a propus să reînvie acest Ministry of Food și a reușit.
„Sunt bucătari care efectiv îi învață pe ceilalți să gătească. Oamenii nu mai știu să gătească și aici învață rețete de mic dejun, cu carne, cu pește, ciorbe, lumea vine și învață. La noi nu este deocamdată cazul, dar în timp acolo vom ajunge. Lumea nu mai are timp să gătească, lumea comandă, lumea merge și mănâncă fast-food la mall și se mulțumește cu atât. Nu are grijă de ce mănâncă, dar se urcă într-un Mercedes și-și ia un hamburger de la colțul blocului, în loc să mănânce ceva sănătos. Nu se mai pune preț pe ceea ce mâncăm, și aici revenim la educație. Dacă ești educat, știi ce să mănânci, știi ce să nu-ți cumperi”, mai spune Lorena Someșan.
Pentru Jamie Oliver munca în Anglia nu mai este atât de grea. „El poate să schimbe foarte ușor ceva dacă are o idee… Cel puțin la nivel național reușește să facă schimbări majore. În America a reușit să revoluționeze sistemul în sensul că la școli erau produse prăjite, grase, lapte și cacao, acum se mănâncă sănătos. Cel mai greu este să te înțelegi cu bucătăria, să gătească altceva… Este atât de simplu să arunci niște carne semipreparată într-o oală de ulei în loc să o marinezi, să o condimentezi, să o bagi la cuptor, eventual să o fierbi înainte… Procesul este mult mai complicat…”